Această lucrare face parte din colecția „sculptura performativă” și a fost produsă pentru programul Accelerator. Artă în Spațiul Public, ediția 2024, curatoriat de Georgia Țidorescu și gestionat de ACEP (Asociația Culturală Eastwards Prospectus).
Fotografii de Cătălin Marinescu.
Înregistrări video de Dumitru Hușanu.
„Performance-ul propune o interogație etică privind
prioritățile sociale, folosind o reproducere din beton a „Cumințeniei
Pământului” ca motor alegoric al întrebării: este moral să finanțăm nevoile
superioare când cele fundamentale rămân neîmplinite?
Instalarea roților pivotante servește atât scopului
alegoric (producția performativă), cât și celui conceptual (cu privire la
obiect), considerând condiția nomadă și statutul de marfă a artei moderne
(confirmată de istoria domenială a lucrării reproduse).
Împingerea sa pe străzile neasfaltate din Iași devine
un gest performativ care problematizează alocarea resurselor publice într-o
societate cu nevoi fundamentale nesatisfăcute.”
Iași, România, Str. Prof. Nicolae Bucur, str. Valea Adâncă - 700719, 707317.
Iași, România, Str. Grigore T. Popa - 700946.